VIDEO Un bărbat din Comrat a fost reţinut după ce a primit 1.200 de euro mită pentru un permis auto

27 martie 2025, 17:36
Embed:

Un bărbat din Comrat a fost reţinut miercuri de oamenii legii, după ce ar fi primit 1.200 de euro mită pentru un permis de categoria B. Banii au fost luaţi de o persoană care nu a reuşit să susţină examenul auto de patru ori. 

Deși bănuitul cu vârsta de 57 de ani (cu 14 ani de închisoare ispășiți în Rusia pentru crime grave) luase acei bani, acesta totuși nu a reușit să-i faciliteze persoanei susținerea "cu succes" a examenelor la Centrul Multifuncțional din Comrat al Agenției Servicii Publice, ca să-și poată obține permisul.
Așa cum victima a denunțat un alt învinuit, chișinăuian de 32 de ani – reținut în noiembrie 2024, în același dosar – oamenii legii au documentat și momentul în care, bănuitul venise să-i întoarcă o parte din acei bani primului învinuit cu rol de intermediar între candidatul la obținerea permisului auto (pe care așa și nu l-a obținut) și acest bănuit reținut acum, cu angajamentu "să-l ajute" la susținerea celuilalt examen – practic, după ce a picat examenul teoretic.
 
Acum, urmează ca Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) să-i formuleze și prezinte învinuirea pentru acest trafic de influență pe care l-ar fi comis.
După acumularea acestor și altor probe în această schemă de trafic de influență a membrilor comisiei de examinare pentru obținerea permiselor de conducere auto – schemă care prin natura ei ar putea spori numărul accidentelor rutiere în Moldova – oamenii legii au descins cu percheziții, inclusiv la Centrul Multifuncțional din municipiul Comrat al ASP și la sediul unei școli auto. Urmare a perchezițiilor efectuate, au fost ridicate telefoane mobile, înscrisuri, ciorne, mijloace bănești, permise de conducător auto cu semne vădit a fi false și chitanțe privind achitarea serviciilor unei școli auto din municipiul Comrat.
 
Totodată, în cursul perchezițiilor autorizate la domiciliul unui angajatul MAI, care are relații apropiate cu bănuitul reținut acum, au fost identificate și ridicate certificate medicale și fișe de școlarizare emise pe numele mai multor persoane din zona de sud a Moldovei.
Urmărirea penală continuă, pentru stabilirea întregului cerc de persoane care ar fi implicate, timp în care cei vizați beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
 
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo