VIDEO Un centru de apel din Chișinău a prejudiciat statul cu 164 de MILIOANE de lei. Administratorul și contabilul - recunoscuți bănuiți

13 iunie 2025, 10:33
Embed:

Oamenii legii au descoperit o amplă schemă de evaziune fiscală și spălare de bani desfășurată în cadrul unui centru de apel din Chișinău. Prejudiciul cauzat statului este estimat la peste 164 milioane de lei, anunţă Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS).

Potrivit anchetatorilor, schema frauduloasă a fost pusă în aplicare în perioada 2019–2023 de către administratorul și contabilul companiei, care au fost recunoscuți oficial ca bănuiți. Aceștia ar fi declarat în mod fals că prestează servicii într-un domeniu eligibil pentru un regim fiscal preferențial, beneficiind astfel ilegal de scutiri și taxe reduse.

Mai mult, o parte dintre banii obținuți ilegal ar fi fost investiți într-o companie de creditare nebancară, suma depășind 31 milioane de lei. În acest context, procurorii îi bănuiesc pe cei doi și de comiterea infracțiunii de spălare a banilor.

Sub conducerea PCCOCS, cu sprijinul trupelor speciale "Fulger", au fost efectuate percheziții la sediul companiei și la domiciliile celor vizați. În urma acțiunilor, au fost ridicate documente contabile, tehnică de calcul, înscrisuri olografe, dar și sume importante de bani: peste 900.000 de lei, 90.000 de euro și 30.000 de dolari americani – despre care se presupune că provin din activitatea ilegală investigată.

 

Investigațiile continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și atragerii la răspundere penală a celor implicați.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo