VIDEO Un cuplu de cetăţeni străini, reţinut pentru comercializarea drogurilor pe teritoriul ţării

28 ianuarie 2026, 12:16
Embed:

Un cuplu de cetățeni străini, membri ai unei grupări infracționale specializate în comercializarea drogurilor, a fost reținut în Chișinău, fiind suspectat de distribuirea substanțelor narcotice prin intermediul aplicației Telegram. Suspecții, cu vârstele de 29 şi, respectiv, 35 de ani, au fost identificați ca având rolul de depozitari-curieri în cadrul unei reţele criminale.

Pentru a-și camufla activitatea ilegală, cei doi au închiriat un apartament la parter într-o zonă mai puțin populată a capitalei, pe care îl foloseau drept punct de operare. Indivizii ridicau droguri în cantități angro din ascunzișuri și le divizau în doze mai mici, pe care apoi le plasau în ascunzișuri improvizate din scările blocurilor, în special pe timp de noapte.

Suspecții aveau conexiuni în mediul infracțional încă din țara lor de origine și au aderat la un grup criminal organizat, activitatea lor desfășurându-se în strictă coordonare cu acesta.

Acțiunile polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Botanica, susținuți de organul de urmărire penală, au dus la reținerea cuplului chiar în momentul în care se pregăteau să plaseze drogurile în ascunzișuri. În timpul percheziției corporale asupra femeii au fost descoperite 8 doze de cocaină, câte 1 gram fiecare.

Percheziția efectuată la domiciliul închiriat a scos la iveală cocaină, peste 80 de țigări electronice cu ulei de cannabis, un cântar electronic de înaltă precizie, bandă adezivă, pachețele zip-lock și mai multe telefoane mobile folosite pentru comiterea infracțiunii.

Pe baza probelor acumulate și a demersurilor înaintate de procuror, instanța de judecată a emis mandate de arest preventiv pentru 30 de zile ambilor suspecți.

Dacă vinovăția lor va fi demonstrată, aceștia riscă pedeapsa cu închisoarea de la 7 la 15 ani.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo