Un tânăr în vârstă de 19 ani este cercetat de oamenii legii, după ce a urcat beat la ghidonul unei motociclete, fără a avea permis de conducere. Acesta a fost observat de către poliţişti în timp ce conducea haotic prin localitatea Dănceani, din raionul Ialoveni. Mai mult, tânărul, care avea şi un pasager, a ignorat poliţia şi nu s-a oprit la indicaţia oamenilor legii.
" Oamenii legii l-au somat să stopeze, însă acesta a ignorat cerințele polițiștilor continuând deplasarea haotică cu admiterea numeroaselor încălcări ale Regulamentului Circulației Rutiere, punând în pericol atât viața lor, cât și a altor participanți la trafic. În scurt timp, motociclistul a fost stopat de polițiști. Fiind supus testării alcoolscopice, s-a stabilit că acesta avea o concentrație de alcool în aerul expirat de 0.61 mg/l. Unitatea de transport a fost ridicată și transportată la parcarea specială, iar tânărul este cercetat." mai menţionează poliţia.