Liderul Partidului Nostru (PN),Renato Usatîi ameninţă cu proteste. Politicianul i-a adresat un mesaj preşedintelui Maia Sandu în care i-a transmis că aşteaptă până la sfârşitul săptămânii ca aceasta să iasă cu o reacţie referitor la restanţele salariale cu care se confruntă angajaţii de la Calea Ferată din Moldova. Potrivit lui Usatîi, o soluţie ar fi ca muncitorii CFM să fie asimilaţi sectorului bugetar, iar acest lucru îl pot aproba doar autorităţile centrale. În caz contrar, liderul PN susţine că va organiza întâlniri şi consultări cu salariaţii de la CFM, iar ulterior vor ieşi la proteste.
" Dumneavoastră sunteţi persoana care deţine toată puterea în ţară... Deci, astăzi, pentru a salva mii de specialişti de la CFM, este o singură posibilitate. ca toţi angajaţii de la CFM să fie asimilaţi sectorului bugetar din Republica Moldova. Da, această posibilitate o aveţi doar dumneavoastră, dar eu vă rog frumos, vă rog responsabil, cu tot respectul faţă de preşedinţie, să ieşiţi vineri cu o poziţie " a mai declarat Usatîi, care a menţionat că vânzarea vagoanelor vechi de la CFM nu ar fi o soluţie în acest sens.
Amintim că şi Confederaţia Naţională a Sindicatelor a expediat o scrisoare deschisă premierului Dorin Recean, în care solicită intervenţia prim-ministrului în vederea rezolvării problemei privind restanţele salariale cu care se confruntă cei aproape cinci mii 400 de angajaţi ai întreprinderii. Potrivit Sindicatelor, suma datoriilor către muncitori se ridică la 136 de milioane de lei, iar: " lipsa mijloacelor financiare face atât imposibilă acoperirea cheltuielilor cotidiene, cât şi asigurarea cu rechizite şi a altor produse necesare copiilor în noul an şcolar", au mai menţionat Sindicatele.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ