
Oamenii legii au destructurat un grup infracțional care vindea acte false de identitate, inclusiv cărți de identitate românești și permise de conducere moldovenești, la prețuri între 150 și 350 de euro. În urma unvestigaţiilor, un bărbat în vârstă de 41 de ani a fost reţinut.
Autoritățile au monitorizat una dintre tranzacțiile recente ale grupului infracțional, care a avut loc în Bălți. În această tranzacție, un membru al grupului a vândut pentru suma de 350 de euro un permis de conducere auto moldovenesc, cu semne de falsificare. Tranzacția a fost monitorizată de SPIA în cadrul unei investigații ample.
Bărbatul, în vârstă de 41 de ani, a fost reținut imediat după tranzacție, iar ancheta a continuat în privința altor membri ai grupului, care și-au recunoscut faptele. Perchezițiile efectuate în Bălți și Chișinău au dus la descoperirea a șapte cărți de identitate românești falsificate și a unui permis de conducere moldovenesc fals.
În acest moment, urmărirea penală continuă, iar persoanele implicate beneficiază de prezumția nevinovăției, conform legislației în vigoare.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ