VIDEO/FOTO Cel mai amplu atac al Ucrainei asupra Rusiei a avut loc în noaptea de 11 martie

11 martie 2025, 09:01
Embed:

Rusia a doborât în timpul nopții de luni spre marți 337 de drone lansate de Ucraina asupra mai multor regiuni ale sale, dintre care 91 în regiunea Moscova, a anunțat marți, într-un comunicat, Ministerul Apărării rus. Acesta a fost cel mai amplu atac ce a vizat teritoriul rus de la declanșarea invaziei ruse în februarie 2022 împotriva Ucrainei.

Atacul a vizat în special regiunea moscovită, precum și regiunea rusă Kursk, la frontiera cu Ucraina, unde - potrivit oficialilor ruși - au fost doborâte 126 de drone.

Potrivit autorităților, au fost înregistrate un mort și trei răniți în urma atacului. Media ruse au difuzat pe rețelele sociale imagini cu imobile de locuit avariate, ferestrele sparte și găuri în acoperișuri.

Potrivit primarului Moscovei, dronele au lovit satul Sapronovo și orașul Ramenskoe, în suburbia capitalei. Aeroportul internațional Vnukovo și-a întrerupt traficul, în timp ce celelalte trei aeroporturi ce deservesc Moscova - Domodedovo, Jukovski și Șeremetievo - au pus în aplicare restricții temporare.

Atacul a vizat de asemenea regiunile Briansk și Belgorod, la frontieră cu Ucraina, precum și regiunile Riazan, Kaluga, Voronej și Nijnii Novgorod.

Atacul a intervenit cu câteva ore înainte de discuțiile din Arabia Saudită între reprezentanți ucraineni și americani, care caută o reglementare a conflictului în Ucraina în momentul în care administrația președintelui Donald Trump insistă asupra încheierii cât mai grabnice a conflictului.

Ucraina va prezenta marți SUA un plan de armistițiu parțial cu Rusia.

Discuțiile de la Jeddah vor fi primele la acest nivel între responsabili ucraineni și americani după vizita dezastruoasă a președintelui ucrainean Vladimir Zelenski la Casa Albă, la sfârșitul lui februarie.

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo