Vizită oficială la Chișinău: Miniștrii de externe ai Republicii Moldova și Bulgariei discută consolidarea relațiilor bilaterale

25 mai 2025, 12:30

Viceprim-ministrul și ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, l-a primit astăzi la Chișinău pe omologul său bulgar, Georg Georgiev, ministrul afacerilor externe al Republicii Bulgaria, aflat într-o vizită de lucru în țara noastră.

În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au trecut în revistă stadiul actual al relațiilor moldo-bulgare, subliniind angajamentul comun pentru aprofundarea cooperării bilaterale. Discuțiile s-au axat pe extinderea parteneriatului în domenii de interes prioritar, precum educația, energia și comerțul.

Totodată, miniștrii au subliniat rolul important al comunității bulgare din Republica Moldova în consolidarea legăturilor dintre cele două state. Au fost apreciate în mod deosebit proiectele de dezvoltare sprijinite de Republica Bulgaria în beneficiul acestei comunități, contribuind astfel la promovarea coeziunii sociale și a dialogului intercultural.

Vizita reconfirmă dorința ambelor părți de a avansa în relațiile bilaterale și de a valorifica potențialul de cooperare în multiple domenii strategice.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo