Voluntarii războiului din 1.992: Să ne apărăm independența, democrația și libertatea

29 octombrie 2024, 16:33

Uniunea Voluntarilor de Război din Republica Moldova și-a exprimat, într-o declarație publică, îngrijorarea cu privire la rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale și ale referendumului din 20 octombrie și a declarat că aceste rezultate sunt influențate de forțe pro-ruse. Potrivit președintelui Uniunii, Sergiu Caracai, Alexandr Stoianoglo, unul dintre cei doi candidați în al doilea tur prezidențial, ar fi o amenințare pentru parcursul european al Moldovei, transmite IPN.MD

" Se încearcă o deturnare a direcției europene a țării noastre", a afirmat Sergiu Caracai, făcând referire la conexiunile fostului procuror general cu persoane precum Veaceslav Platon și Ilan Șor. "Astfel de figuri ar putea influența decisiv politica Republicii Moldova, tulburând pacea stabilită pe malurile Nistrului și riscând întoarcerea țării în sfera de influență a Rusiei", declară Uniunea Voluntarilor de Război.

Voluntarii l-au criticat pe Alexandr Stoianoglo și pentru declarațiile enunțate la dezbaterile electorale de acum două zile și au amintit că în ziua referendumului pe problema aderării la UE candidatul "a refuzat demonstrativ să ia buletinul de vot", un gest care, potrivit Uniunii Voluntarilor de Război, ar fi dovada poziției sale pro-ruse.

Asociația a criticat și declarațiile lui Stoianoglo despre impactul finanțării europene asupra Moldovei și a subliniat că "sunt evidente realizările obținute datorită sprijinului european în regiunile rurale, inclusiv în Autonomia Găgăuză".

În ceea ce privește politica externă, Uniunea Voluntarilor de Război consideră că Alexandr Stoianoglo nu a avut o poziție fermă despre agresiunea Rusiei asupra Ucrainei și că acesta "s-a eschivat să condamne acțiunile Rusiei"

" Stoianoglo declară că este independent, dar în realitate este susținut de Partidul Socialiștilor, condus din umbră de Moscova”, a spus Sergiu Caracai, adăugând că investigațiile jurnalistice sugerează implicarea unor rețele de influență externe în sprijinul acestuia".

În finalul declarației, Uniunea Voluntarilor de Război și-a exprimat susținerea pentru candidatul PAS la prezidențiale, Maia Sandu. Potrivit lui Sergiu Caracai, „o posibilă victorie a lui Stoianoglo ar reprezenta un pericol major pentru Republica Moldova”, iar alegerea Maiei Sandu ar fi singura soluție pentru „asigurarea unei Moldove democratice și prospere".



Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo