Voronin a dezvăluit unul dintre motivele, pentru care nu a semnat Memorandumul Kozak

18 decembrie 2024, 17:00
Embed:

Vladimir Voronin a dezvăluit unul dintre motivele, pentru care nu a semnat Memorandumul Kozak. Potrivit liderului PCRM, el și azi are probleme cu Rusia din această cauză”.

Declarația a fost făcută în cadrul unei mese rotunde, organizată de Fracțiunea „Blocul Comuniștilor și Socialiștilor” cu ocazia Zilei internaționale a neutralității.

”Unul dintre factori, care nu mi-a permis mie să semnez acel document cunoscut drept ”Memorandumul Kozak”, care prevedea reintegrarea țării și soluționarea conflictului transnistrean, ține de neutralitatea Republicii Moldova. La insistența Federației Ruse a fost introdus un punct, care permitea să fie contestat un punct din Constituție, ce ține de neutralitatea țării”, a declarat Vladimir Voronin.

”Memorandumul Kozak”, care poartă numele autorului documentului, Dmitri Kozak, a fost propus în 2003 de partea rusă pentru soluționarea definitivă a conflictului dintre Republica Moldova și regimul separatist din Transnistria. Documentul prevederea staționarea trupelor rusești pe teritoriul Moldovei pentru încă 20 de ani (până în 2023). Vladimir Voronin a refuzat însă semnarea documentului, fără o coordonare cu organizațiile europene. 

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo