Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a vorbit duminică la telefon cu preşedintele rus Vladimir Putin, prima lor discuţie în doi ani şi jumătate, în contextul în care se aşteaptă o decizie cu privire participarea liderului de la Belgrad la summitul BRICS de săptămâna viitoare, relatează Agerpres.
”I-am mulţumit în mod special preşedintelui Putin pentru că a asigurat că Rusia va furniza cantităţi suficiente de gaz Serbiei în această iarnă”, a spus Vucic într-un mesaj video difuzat pe reţelele de socializare.
El a subliniat că Serbia deşi este candidată la aderarea la UE nu îşi va schimba poziţia de a nu impune sancţiuni Rusiei în urma invaziei din Ucraina. Cu toate acestea, de la invazia rusă din Ucraina, Serbia a condamnat încălcarea integrităţii teritoriale a Ucrainei, iar Vucic a purtat discuţii bilaterale limitate cu Putin.
Ocazia oficială a convorbirii telefonice dintre cei doi lideri a fost marcarea de către Belgrad a 80 de ani de la eliberarea de sub ocupaţia germană în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid și calitativ