Statele Unite vor impune noi sancţiuni împotriva Iranului după atacul asupra Israelului din weekendul trecut, a anunţat marţi Casa Albă, indicând că "se aşteaptă" ca aliaţii lor să facă acelaşi lucru în curând, scrie AFP, citează Agerpres.
"În zilele următoare, Statele Unite vor impune noi sancţiuni vizând Iranul, printre care împotriva programelor sale de drone şi rachete, corpului Gardienilor Revoluţiei şi Ministerului său al Apărării. Aceste noi sancţiuni, împreună cu alte măsuri, vor continua presiunea exercitată asupra Iranului pentru a-şi limita şi deteriora capacităţile militare", a detaliat într-un comunicat Jake Sullivan, consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui Joe Biden.
El a mai indicat că forţele armate americane se vor concentra pe creşterea nivelului lor de pregătire pentru a face faţă unor eventuale noi lovituri cu drone şi rachete lansate din Iran.
"Ne aşteptăm ca aliaţii şi partenerii noştri să ne urmeze rapid cu propriile lor sancţiuni", a subliniat comunicatul Washingtonului, de altfel în desfăşurare de partea Bruxellesului.
"Ideea este de a lărgi regimul (de sancţiuni) existent împotriva dronelor iraniene", a declarat la rândul său şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, în urma unei reuniuni extraordinare, prin videoconferinţă, a miniştrilor de externe ai UE.
Iranul a lansat sute de drone şi rachete în direcţia teritoriului israelian în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, ca răspuns la un atac, pe 1 aprilie, asupra anexei consulare a ambasadei Iranului la Damasc, în Siria, atribuit Israelului.
Aproape toate rachetele şi dronele au fost distruse înainte de a lovi teritoriul israelian. Acesta a fost primul atac direct al Iranului împotriva Israelului.
Armata israeliană a avertizat marţi că Iranul nu va scăpa "nevătămat" din acest atac fără precedent.
"De trei ani, pe lângă sancţiunile legate de drone şi rachete, Statele Unite au sancţionat peste 600 de persoane şi entităţi legate de terorism şi finanţarea terorismului prin regimul iranian" şi diferitele mişcări legate de acesta în regiune, a precizat Jake Sullivan.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid și calitativ.