Zece morți și un dispărut în Filipine: Ploile abundente provoacă alunecări de teren și inundații

02 septembrie 2024, 18:10

Zece oameni au decedat, iar unul este dat dispărut din cauza furtunii tropicale Yagi din Filipine. Ploile abundente au provocat alunecări de teren și inundații, apa ajungând până la nivelul pieptului. Autoritățile au fost nevoite să închidă școlile și să sisteze activitatea unor instituții de stat. De asemenea, traficul aerian intern a fost perturbat, iar circulația pe mare a fost suspendată.

Cinci dintre victimele raportate și-au pierdut viața în urma unor alunecări de teren, patru s-au înecat, iar una a fost electrocutată, au precizat reprezentanții Poliției din Filipine.

„Apa a atins jumătate din înălțimea caselor, în alte zone a ajuns pe acoperișuri. De la 07:00 dimineața până la 08:00 apa a continuat să crească, apoi a început să se retragă, pe măsură ce ploaia a slăbit”.

„Pe unele străzi puhoaiele au ajuns și la nivelul acoperișurilor. Unii oameni au rămas blocați și au urcat deasupra caselor. Noi am pus și o scară pe acoperișul nostru, ca să putem evada dacă vor mai fi inundații”.

„Este greu din cauza curenților puternici de apă. Atunci când trec camioanele pe drum, suntem nevoiți să ne ținem de balustradă, ca să nu fim înghițiți de ape. Trebuie să avem răbdare ca să ajungem acasă. Copilul meu este singur, mă așteaptă”, au spus localnicii.

Biroul filipinez de meteorologie a anunțat că furtuna Yagi a adus vânturi puternice de până la 90 de kilometri pe oră și va crește în intensitate până miercuri.

Filipine se confruntă în medie cu 20 de cicloane tropicale în fiecare an. Cea mai puternică furtună care a lovit Filipine a fost super-taifunul Haiyan, care a ucis 6 300 de oameni și a cauzat strămutarea a peste patru milioane de oameni în noiembrie 2013.

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo