Zelenski acuzǎ Rusia de teroare țintită împotriva populației civile, în contextul intensificării atacurilor 

11 ianuarie 2026, 15:16

Președintele ucrainean Vladimir Zelenski, a acuzat duminică, 11 ianuarie 2026, Rusia de teroare țintită împotriva populației civile, în contextul intensificării atacurilor aeriene din ultima săptămână.

Într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, Zelenski a afirmat că, în acest interval, armata rusă a folosit împotriva Ucrainei aproximativ 1.100 de drone, 890 de bombe ghidate și 50 de rachete, printre care și racheta balistică cu rază medie de acțiune Oreșnik, potrivit dpa, preluat de Agerpres.

Șeful statului ucrainean a precizat că atacurile au fost îndreptate spre „ţinte care nu au nicio semnificaţie militară: instalaţii energetice şi clădiri rezidenţiale”.

Zelenski susține că Moscova a așteptat în mod deliberat instalarea vremii geroase pentru a amplifica suferința populației. „Aceasta este o teroare rusească deliberată şi cinică împotriva poporului”, a scris liderul de la Kiev.

Citește și: Noi atacuri rusești asupra Ucrainei. Cel puțin cinci civili și-au pierdut viața și alți 24 au fost rǎniți în ultima zi

Afirmațiile sale au fost însoțite de clipuri video care arată pagube provocate de drone unor obiective civile din Kiev și din zonele înconjurătoare, precum și din regiunile Harkov, Herson, Dnipropetrovsk, Donețk, Odesa, Zaporojie și Cernigov. Imagini din orașul Lvov, situat în vestul Ucrainei, unde a lovit racheta Oreșnik, nu au fost făcute publice.

De cealaltă parte, Kremlinul prezintǎ bombardamentele asupra Ucrainei drept atacuri îndreptate exclusiv împotriva unor ținte militare. Moscova a lansat propriile acuzații de terorism la adresa Kievului, susținând că Ucraina ar fi atacat cu drone una dintre reședințele președintelui rus Vladimir Putin.

Zelenski a respins ferm aceste acuzații, iar serviciul american de informații externe, CIA, a concluzionat că Ucraina nu l-a vizat pe Putin și nici vreo reședință a acestuia, conform relatărilor din mass-media americane. 

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo