![Captură de ecran 2025-02-19 203349](https://newtv.md/storage/media/cd4f530a-1cb0-45bf-b506-ad2d2879bbf8.png)
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că țara sa nu a fost invitată să participe la discuțiile pe care le vor purta oficialii americani și cei ruși în Arabia Saudită pentru încheierea războiului, transmite Europa Liberă România.
Liderul ucrainean a precizat, totodată, că țara sa nu va purta discuții cu Rusia înainte de a se consulta cu aliații europeni.
"Nu avem niciun document, nicio invitație – și este ciudat pentru mine să vorbesc în acest caz, în acest format, dacă înainte nu e nicio negociere între noi și partenerii noștri strategici", a declarat Zelenski, sâmbătă, la Conferința de Securitate de la Munchen.
Invocând informații transmise de trei oficiali ai SUA, Politico relata sâmbătă seară că reprezentanți de top ai administrației americane se îndreaptă spre Arabia Saudită pentru a începe discuțiile de pace cu negociatorii din Rusia și Ucraina.
Publicația menționa că din partea Washingtonului vor fi prezenți consilierul prezidențial pentru securitate națională, Mike Waltz, secretarul de stat Marco Rubio și emisarul pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, însă nu și emisarul pentru Rusia și Ucraina, Keith Kellogg.
Consilierul prezidențial ucrainean Mikhailo Podoliak a afirmat la rândul său că "nu există negociatori care să reprezinte Ucraina în Arabia Saudită".
Tot în marja Conferinței de Securitate de la Munchen, Keith Kellogg a anunțat că Europa nu va face parte din negocierile de pace. Chiar și așa, președintele finlandez a precizat că SUA le-a transmis europenilor un "chestionar" pentru a vedea cu ce pot să contribuie la eventuale garanții de securitate pentru Ucraina.
Liderii europeni se reunesc luni la Paris pentru a discuta despre Ucraina.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ