Zelenski merge în Germania pentru a vorbi cu Donald Trump alături de Friedrich Merz

13 august 2025, 12:20

Preşedintele ucrainean Vladimir Zelenski este aşteptat miercuri la Berlin pentru a se alătura cancelarului german Friedrich Merz într-o videoconferinţă cu preşedintele american Donald Trump, potrivit The Kyiv Independent.

Mai mulţi lideri europeni vor discuta miercuri cu liderul SUA Donald Trump, prin videoconferinţă, pentru a încerca să îl convingă să apere interesele Ucrainei cu ocazia întâlnirii pe care o va avea vineri, 15 august, în Alaska, cu omologul său rus Vladimir Putin.

Potrivit presei internanționale, discuţiile între liderii europeni se vor referi la mijloacele de a ''exercita o presiune asupra Rusiei'', la ''pregătirea unor posibile negocieri de pace'' şi la chestiuni privind ''revendicări teritoriale şi garanţii de securitate'', potrivit Berlinului.

Marţi, liderii ţărilor Uniunii Europene, cu excepţia Ungariei, au insistat pe necesitatea ca ucrainenii să aibă libertatea de a-şi decide singuri viitorul şi au subliniat că negocieri substanţiale nu pot avea loc decât ''în contextul unei încetări a focului sau al unei reduceri a ostilităţilor''.

De partea sa, preşedintele rus Vladimir Putin a discutat cu numeroşi lideri în ultimele zile, printre care cei mai apropiaţi parteneri - chinezul Xi Jinping, indianul Narendra Modi, brazilianul Luiz Inacio Lula da Silva şi nord-coreeanul Kim Jong Un.

Şeful statului ucrainean Vladimir Zelenski nu a fost invitat la summitul din Alaska, unde Kievul şi europenii se tem că Trump şi Putin se vor înţelege să constrângă Ucraina să cedeze părţi din teritoriul său.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo