Președintele Volodimir Zelenski, care în weekend s-a întâlnit cu Donald Trump la Paris, a pledat luni pentru o soluționare pe cale diplomatică a războiului Rusiei în Ucraina și a evocat ideea desfășurării de trupe străine în țara sa până când Kievul s-ar putea alătura alianței militare NATO, relatează Reuters.
Remarcile, făcute în timpul unei conferințe de presă comune cu liderul opoziției germane, Friedrich Merz, sunt cele mai recente semnale ale deschiderii tot mai mari a Kievului către negocieri, în contextul în care Donald Trump se pregătește să revină la Casa Albă la 20 ianuarie, notează Reuters.
Președintele ales al SUA, care a declarat că dorește să pună capăt rapid războiului, a cerut duminică o încetare imediată a focului și negocieri pentru a pune capăt „nebuniei”, după ce s-a întâlnit cu Zelenski și cu președintele francez Emmanuel Macron la Paris.
Potrivit UNIAN, fostul consilier al Biroului prezidențial din Ucraina, Alexei Arestovici a declarat că focul ar putea fi încetat pe 25 ianuarie. „Cred că discuțiile sunt de felul acesta: luați ce puteți, i-au spus lui Putin, până pe 20 ianuarie. Până la inaugurarea lui Trump sau după, focul trebuie încetat. De aceea, totul este foarte determinat și dur. Iar probabilitatea unui armistițiu este foarte înaltă”.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ