Zelenski speră ca va avea o întâlnire constructivă cu emisarul lui Trump

20 februarie 2025, 09:53

Președintele ucrainean Vladimir Zelenski a declarat că urmează să se întâlnească joi cu emisarul special american Keith Kellogg, în speranța unei lucrări constructive cu Washingtonul, după ce a primit critici foarte puternice din partea omologului său american Donald Trump, relatează AFP.

”Este foarte important pentru noi ca această întâlnire și munca noastră cu America în general să fie constructive”, a spus liderul ucrainean în discursul său zilnic. 

El a afirmat că lumea trebuie să aleagă între a fi cu Putin sau a fi cu pacea, în plină apropiere între Kremlin și Donald Trump. 

”Unitatea noastră este ceea ce ne protejează cel mai bine viitorul, iar viitorul nostru nu este cu Putin, ci cu pacea. Și este o alegere pentru toată lumea - și pentru cei mai puternici - să fie cu Putin sau să fie cu pacea”, a spus el.

Zelenski nu a reacționat încă public la criticile lui Donald Trump - care l-a acuzat inclusiv că a inițiat războiul cu Rusia, că a deturnat o parte din ajutorul american și că nu organizează alegeri în Ucraina, preluând unele dintre acuzațiile Kremlinului.

Sosirea emisarului american la Kiev are loc la o zi după primele discuții ruso-americane de la Riad, la care Washingtonul și Moscova au convenit să numească negociatori asupra războiului, fără participarea nici a europenilor, nici a Kievului.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo