Zelenski: Ucraina este pregătită pentru negocieri pentru a pune capăt războiului cu Rusia

05 februarie 2025, 11:38

Președintele ucrainean, Vladimir Zelenski, a declarat că este pregătită să poarte negocieri pentru a pune capăt războiului de aproape trei ani cu Rusia, dar Statele Unite și Europa trebuie să ia parte la discuții.

„Dacă oamenii cred că trebuie să trecem la calea diplomatică, iar eu cred că suntem pregătiți să trecem la calea diplomatică, trebuie să existe SUA, Europa, Ucraina și Rusia”, i-a spus Zelenski jurnalistului britanic Piers Morgan într-un interviu.

Acesta a mai afirmat că, dacă așezarea în fața lui Putin la masa negocierilor „este singura configurație în care putem aduce pacea cetățenilor Ucrainei… cu siguranță vom merge pentru această configurație, pentru o întâlnire cu acești patru participanți”.

Kremlinul, ale cărui forțe au câștigat timp de luni de zile în estul Ucrainei, a declarat săptămâna aceasta că este prea devreme pentru a lua în considerare discuții în patru direcții. Purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov l-a calificat din nou pe Zelenski drept un lider „nelegitim”, deoarece a rămas la putere peste durata mandatului său.

Totodată, președintele american Donald Trump a confirmat că administrația sa este în contact permanent cu liderii ruși și ucraineni pentru a opri războiul Kremlinului împotriva Ucrainei.

”Avem discuții foarte bune, discuții foarte constructive despre Ucraina și vorbim cu rușii, vorbim cu conducerea ucraineană”, a declarat Trump.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo