
Primăria oraşului Cernăuţi a declarat ziua de duminică, 13 iulie, drept zi de doliu în memoria persoanelor ucise în atacul aerian rusesc desfăşurat în noaptea de vineri spre sâmbătă. Cel puţin două persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 14 au suferit răni.
Potrivit anunţului publicat de primarul Roman Kliciuk, toate activităţile publice şi evenimentele cu mulţi participanţi au fost anulate.
Autorităţile iau măsuri de sprijin pentru cetăţeni, fiind organizată deja o reuniune a celulei de criză pentru gestionarea efectelor atacului.
Cernăuţenii afectaţi au posibilitatea de a se reloca temporar într-un cămin studenţesc. Oamenii primesc produse alimentare, apă, produse de igienă, precum şi asistenţă medicală şi psihologică, scrie Radio Iaşi.
De asemenea, toate serviciile de intervenţie din oraş acţionează în regim de urgenţă pentru sprijinirea celor afectaţi. O comisie specială a fost constituită pentru examinarea pagubelor materiale, estimarea pierderilor şi coordonarea intervenţiilor.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut sâmbătă aliaţilor săi să trimită „mai mult decât simple semnale” pentru a opri Rusia. El a declarat că „ritmul atacurilor aeriene ruseşti necesită decizii rapide, iar acesta poate fi încetinit acum prin sancţiuni”.
Abonează-te la canalul nsotru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ