Ziua Independenței: Mesajele mitropoliților Vladimir și Petru

27 august 2024, 17:44
MyCollages

Mitropolitul Moldovei, Înalpreasfințitul Vladimir și cel al Basarabiei, Înaltpreasfințitul Părinte Petru, au transmis mesaje creștinilor ortodocși din Republica Moldova, cu prilejul serbării Zilei Independenței. Conducerea celor două Biserici le-a urat cetățenilor ca ,, Dumnezeu să îi lumineze și să le călăuzească pașii spre calea adevărului, iar Republica Moldova să devină o țară prosperă, astfel încât moldovenii să nu mai sufere din cauza neînțelegerilor politice,,

,, La ceas aniversar, reafirmăm faptul că Biserica Ortodoxă din Moldova va sta de strajă și în continuare cu dedicație și hotărâre pentru apărarea și promovarea valorilor multiseculare ale poporului Republicii Moldova, precum și pentru educația unei tinere generații ghidate de idealuri veșnice precum Credința și dragostea de neam.  Cred și sper că Republica Moldova va deveni o țară prosperă, a cărei populație nu va mai avea de suferit de pe urma neînțelegerilor  politice. Mă rog cu sârguință pentru faptul ca Domnul Cel Atotputernic să trimită poporului Moldovei pace și prosperitate”, este mesajul Mitropolitului Moldovei, Înaltpreasfințitul Vladimir.

De asemenea, mitropolitul Basarabiei, Înaltpreasfințitul Părinte Petru a scris că în ciuda tuturor încercărilor din ultimele trei decenii, Biserica Ortodoxă Română din Basarabia a reușit să reziste tuturor provocărilor:

,, Acest progres nu ar fi fost posibil fără sprijinul cercetătorilor, intelectualilor, clericilor, politicienilor onești și iubitori de neam și credință, de pe ambele maluri ale Prutului, care au contribuit la deșteptarea conștiinței naționale, datorită căreia din ce în ce mai mulți români din Basarabia redescoperă adevărul identității lor și se unesc sub stindardul credinței și al libertății spirituale.

Vă felicităm, așadar, pe toți cetățenii Republicii Moldova, atât din țară, cât și din diasporă, reamintindu-vă că avem o țară minunată, bogată în tradiții, valori și resurse, care aspiră la un loc de cinste în marea familie europeană. Fie ca Dumnezeu să ne lumineze și să ne călăuzească pașii pe calea adevărului, a dreptății, a iubirii de neam și de Biserică. La mulți ani, Republica Moldova! La mulți ani, tuturor românilor basarabeni! ,, a mai menționat conducătorul Mitropoliei Basarabiei.
 
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid și calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo