Institutul Cultural Român "Mihai Eminescu" la Chișinău, alături de Ambasada României în Republica Moldova și de Facultatea de Arte Plastice si Design, din cadrul Universității Pedagogice de Stat "Ion Creangă", organizează ediția a doua a concursului anual de arte plastice ”România Mea”.
Potrivit organizatorilor, imaginea/lucrările câștigătoare vor servi ca element de identitate vizuală temporară pentru Ambasada României în Republica Moldova și a Institutului Cultural Român “Mihai Eminescu” la Chișinău. Tema pentru ediția a II-a este „Împreună în Europa”
Concursul are ca scop promovarea imaginii României în Republica Moldova prin utilizarea unei imagini plastice, identități vizuale coerente, temporare. Acest concurs este axat pe implicarea publicul tânăr din Republica Moldova într-un proiect care valorifică potențialul creativ al elevilor și încurajează exprimarea prin artă.
Sunt invitați să participe tinerii din Republica Moldova, cu vârste cuprinse între 11 si 19 ani. Concursul încurajează exprimarea tinerilor prin artă, iar câștigătorii vor fi remunerați financiar, lucrările acestora urmând sa aibă parte de o vizibilitate sporită în decursul anului următor.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ