A fost REȚINUT bărbatul bănuit că ar fi organizatorul contrabandei cu peste 180.000 dolari, la postul vamal Vulcănești

12 aprilie 2024, 12:12
vama

Un bărbat bănuit că ar fi organizatorul contrabandei cu peste 180.000 dolari din Ucraina, la postul vamal Vulcănești, la sfârșitul lui martie, a fost reținut de procurorii Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS),de comun cu ofițerii Serviciului Vamal.

Oamenii legii au efectuat percheziții acasă și în mijloacele de transport ale suspectului de 32 de ani. 

Procurorii PCCOCS urmează să solicite aplicarea arestului preventiv în privința învinuitului, care anterior a fost cercetat și pentru huliganism și pentru conducerea mașinii în stare de ebrietate.

În ceea ce-i privește pe ceilalți patru bărbați care au tăinuit banii în vamă, aceștia continuă să fie investigați în stare de arest preventiv. Măsura a fost dispusă urmare a contestării de către PCCOCS la Curtea de Apel Chișinău a refuzului demersului procurorilor de către Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana.

Amintim că, la sfârșitul lui martie, Procurorii PCCOCS și ofițerii Serviciului Vamal au reținut patru bărbați care au selectat culoarul verde – „nimic de declarat” la postul vamal Vulcănești. Totuși, în urma verificărilor, în buzunarele din scurtă și pantalonii bănuiților, precum și sub centura de la brâu, au fost descoperiți ascunți 181.000 de dolari (fiecare a câte 81.000 dolari, 60.000 dolari și 40.000 dolari).

Citește și: VIDEO Contrabandă cu peste 180.000 de dolari. Patru moldoveni, reținuți la vamă

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid și calitativ.

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo