BCS cere o reacție din partea avocatului parlamentar la ”ora netradițională” de la Cimișlia

10 aprilie 2024, 18:13
bcs

Reacție dură din partea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor la cazul din Cimișlia, unde reprezentantul guvernului în raion a desfășurat ”o lecție netradițională” pe tema integrării europene și alegerilor din toamnă. Deputații BCS i-au cerut Ministerului Educației să creeze de urgență o comisie care să investigheze aceste acțiuni și să prezinte operativ o informație veridică privind inițiatorul convocării copiilor și caracterul acestei ”lecții netradiționale”. De asemenea, ei cer să fie informați și asupra numărului acestor acțiuni, precum și a numelui funcționarilor care au participat la ele.

 

”Ministerul Educației a emis un ordin prin care a interzis categoric politizarea procesului didactic. A interzis categoric intrarea oricărei politici, indiferent de formă, în procesul didactic, indiferent de locul desfășurării lui. Dar ce se întâmplă de fapt? Pentru toți interdicția este valabilă, ca să poată să uzurpe ei acest drept și să și-l adjudece în exclusivitate pentru PAS”, a declarat deputatul BCS Vladimir Odnostalco.

Parlamentarul a amintit că Articolul 10, punctul 3 din Legea 199 cu privire la statutul persoanelor cu funcție de demnitate publică prevede că demnitarii ”trebuie să se abțină de la propagarea doctrinei şi ideologiei partidului sau organizației social-politice al cărei membru sau al cărei exponent este, inclusiv să se abțină de la participarea la colectarea de fonduri, la folosirea resurselor administrative, la afișarea însemnelor sau a obiectelor inscripționate cu sigla sau cu denumirea partidelor politice ori a candidaților acestora, de la crearea sau contribuirea la crearea unor subdiviziuni ale partidelor politice în cadrul autorității publice pe care o conduce sau în al cărei cadru își exercită funcția de demnitate publică”.

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo