Berlinschii: Este cinic să divizezi oamenii de pe cele două maluri ale Nistrului în funcție de preferințe politice

03 martie 2026, 10:46

Oamenii de pe ambele maluri ale Nistrului trebuie să se bucure de aceleași drepturi și să nu fie divizați de către politicieni în funcție de preferințele lor politice. Declarația a fost făcută de deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, membru al Comisiei parlamentare speciale de monitorizare a politicii de reintegrare a Republicii Moldova.

Alexandr Berlinschii a amintit, în context, reducerea aproape dublă a secțiilor de vot și insuficiența buletinelor pentru alegătorii din stânga Nistrului la alegerile parlamentare din 2025.

„Sper că nu există politicieni cinici, dar cel puțin acțiunile anterioare, cu regret, arată că da. Și mai trist este că autoritatea electorală, care ar trebui să fie arbitru independent, dă curs acestor indicații politice și se ascunde după declarații care nu le fac față. Că vezi, doamne, cetățenii noștri de pe malul stâng nu și-au manifestat interesul în cadrul alegerilor anterioare”, a declarat Berlinschii la Radio Moldova.

El a precizat că autoritățile constituționale cunosc foarte bine câți alegători există în stânga Nistrului, pentru că toți cei care își perfectează buletinul de identitate, mai nou cartea de identitate, eliberată de Agenția Servicii Publice, se regăsesc în Registrul de Stat al Alegătorilor.

„De aceea, încă o dată, accentuez: cu eforturi comune să lăsăm la o parte preferințele politice și, mai grav, să nu împărțim cetățenii noștri în funcție de opțiunile lor politice și să asigurăm un mediu favorabil pentru toți cetățenii”, a încheiat deputatul.

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo