Comisia Europeană interzice vânzarea unui aparat electrocasnic din iulie 2025. Despre ce este vorba

03 mai 2025, 16:05

Comisia Europeană interzice vânzarea unor electrocasnice pe care mulți cetățeni le au în locuință, dat fiind consumul foarte mare de energie, interdicția urmând să se aplice din 1 iulie 2025.

Noile norme ale Uniunii Europene spun că sunt interzise la comercializare uscătoarele de rufe prin condensare. Documentul publicat de Comisia Europeană impune noi norme de reglementarea ecologică pentru a reduce consumul de energie al uscătoarelor de rufe de uz casnic cu tambur și pentru a facilita repararea acestora.

Astfel, uscătoarelor de rufe cu tambur, bazate pe tehnologia pompelor de căldură vor fi permise pe piață, iar cele care folosesc condensarea vor dispărea.

O nouă schimbare vizează eticheta energetică, care va fi modernizată de la A+++ la D la o scară de la A la G.

Produsele din clasa A vor fi cele mai bune, lucru care va motiva companiile să dezvolte aparate performante și eficiente din punct de vedere energetic, spun autoritățile.

De altfel, producătorii vor fi nevoiți să respecte normele de durabilitate și au obligația de a pune la dispoziția consumatorilor și a celor care se ocupă de reparații o listă de piese de schimb. Acest lucru va încuraja repararea produselor de uz casnic, în locul înlocuirii cu unele noi.

Măsurile au ca scop reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Se estimează că, până în 2040, normele UE vor economisi 15 TWh de energie și vor scădea emisiile de gaze cu efect de seră cu 1,7 milioane de tone de CO2. Reglementările vor îmbunătăți eficiența energetică a produselor și se aproximează că vor economisi 2,8 miliarde de euro pentru consumatori.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo