Curtea de Apel confirmă! Ciochină nu va mai fi primar de Boldurești

21 martie 2025, 10:52

Fostul primar de Boldurești, Nicanor Ciochină, învinuit că a lovit mortal cu automobilul un copil de 14 ani și a fugit de la locul accidentului, rămâne cu mandatul anulat. Curtea de Apel Centru i-a respins acțiunea civilă înaintată împotriva Comisiei Electorale Centrale, transmite Unimedia. 

Pe 20 martie 2025 a avut loc ședința de judecată în cadrul căreia cererea depusă de avocații lui Nicanor Ciochină a fost respinsă.

La 11 martie, mandatul primarului comunei Boldurești, Nicanor Ciochină, a fost anulat. Potrivit Comisiei Electorale Centrale, acesta „s-a aflat în imposibilitatea de a exercita funcția în perioada 31 mai 2024 – 14 februarie 2025”.

În data de 19 februarie 2024, Nicanor Ciochină l-a lovit mortal pe Mihai, un băiat de 14 ani, și a fugit de la fața locului. Șoferul a fost reținut a doua zi după impact, iar potrivit poliției acesta se afla cu mașina de serviciu și a încercat să ascundă urmele accidentului.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo