Opt cetățeni ai Ucrainei, refugiați în Moldova, care prin înșelăciune au obținut echivalentul a circa 3.000.000 lei, inclusiv în avans, de la 40 de militari ucraineni, pentru cumpărarea mașinilor inclusiv de teren, propuse spre vânzare pe internet, au fost reținuți de ofițerii INI și procurorii PCCOCS. Bănuiții au vârstle cuprinse între 28 și 43 ani, în rândul acestora fiind și o femeie.
Potrivit Poliției, după consultarea anunțurilor și selectarea mașinii, militarii activi pe front transferau banii, urmare a campaniilor de colectare de fonduri din partea celor apropiați, în scopul folosirii mașinilor pentru apărarea Estului Ucrainei. După transferarea banilor, însă, mașinile nu le erau livrate militarilor și nici banii nu le erau întorși.
În ziua ce urma transferul de bani, bănuiții extrăgeau banii transferați din bancomatele din Moldova sau îi foloseau direct pentru achitarea unor servicii sau cumpărături. În episoadele investigate de autoritățile din Ucraina sunt peste 100 de victime. Însă, urmare a intervenției autorităților de drept de la Chișinău și Kiev, activitatea ilegală a grupului criminal organizat a fost destructurată, iar fenomenul a încetat.
Bănuiții sunt parte a unui grup infracțional care activa din 2022, și care prin înșelarea victimelor și obținerea banilor, purcedea la comiterea infracțiunii de spălare a banilor.
Autoritățile de drept de la Kiev și cele de la Chișinău au format o echipă comună de investigații. Au urmat 20 de percheziții în Moldova (în Chișinău) și 10 în Ucraina.
Potrivit oamenilor legii, în Moldova au fost ridicate diverse bunuri prezumptiv cumpărate din banii obținuți prin înșelătorie: 22 de automobile de lux (înregistrate pe persoane interpuse din categorii social vulnerabile, introduse inclusiv prin contrabandă, inclusiv Porsche, Mercedes-AMG G63 (Gelandewagen),preponderent BMW X5, X6, X7),bijuterii presupuse a fi din aur în cantitate de 4,5 kg ce urmează a fi supuse expertizării, mijloace bănești rezultate din escrocheria comisă, precum și peste 80 de cartele bancare din Moldova, Ucraina și Rusia.
La solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale suspecții au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Totuși, avocații învinuiților au contestat la Curtea de Apel Chișinău încheierile de aplicare a arestului, iar instanța urmează să se pronunțe.