
Eurodeputați din întregul spectru politic au acuzat-o pe președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, că a cedat în fața intereselor Statelor Unite în domeniul pharma și că își depășește mandatul după ce a încheiat un acord pact comercial cu președintele american Donald Trump, relatează marți Euractiv, transmite Agerpres.
Executivul comunitar a anunțat luni că produsele farmaceutice nu vor face obiectul tarifelor convenite de Ursula von der Leyen și Donald Trump, deși un plafon de 15% s-ar putea aplica în funcție de rezultatul investigației SUA cu privire la importurile farmaceutice.
Chiar și europarlamentari din Partidul Popular European (PPE),familia politică din care face președinta Comisiei, nu sunt convinși și solicită răspunsuri.
''Să fiu cinstit, nu văd cum acesta se poate numi acord. Pentru un acord adevărat ambele părți trebuie să câștige ceva - aici, doar una face asta'', a declarat eurodeputatul PPE Tomislav Sokol.
El a avertizat că abordarea arătată de Ursula von der Leyen l-ar putea încuraja pe Trump ''să nu se oprească aici''.
Un alt eurodeputat PPE, Laurent Castillo, a fost și mai critic, calificând acordul drept ''o adevărată capitulare''. ''Încă o dată, Bruxelles-ul negociază în genunchi și slăbește națiunile europene'', a spus el.
Castillo i-a cerut Comisiei Europene să publice integral anexele referitoare la medicamente, astfel încât Parlamentul European să poată efectua un studiu de impact.
Și eurodeputatul grec Dimitris Tsiodras, tot din grupul PPE, s-a pronunțat pentru mai multă transparență legată de ''conținutul exact și implementarea acordului''.
Criticile nu au venit doar din partea PPE; eurodeputați din grupurile S&D și Renew și-au exprimat de asemenea îngrijorarea.
''Pare dezechilibrat și nu dă impresia că am obținut ce voiam'', a spus eurodeputata daneză Stine Bosse, din grupul Renew, care sperase la mai multă claritate a textului acordului.
Unii socialiști au avut opinii mai moderate, remarcând că 15% este un nivel 'mult sub 50%', așa cum vehiculase Washingtonul.
Însă eurodeputatul socialist grec Nikos Papandreou a calificat victoria SUA în privința investițiilor drept o înfrângere politică pentru Uniunea Europeană, chiar dacă ''economic este mai bine decât ce ar fi putut fi''.
Acordul comercial UE-SUA a fost anunțat în timpul unei întâlniri între președintele american Donald Trump și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, duminică în Scoția. El prevede taxe vamale de 15% asupra produselor europene importate de SUA, în timp ce Uniunea Europeană se angajează să cumpere din SUA energie în valoare de 750 de miliarde de dolari - în special pentru a elimina dependența de gazul rusesc - și să facă investiții suplimentare de 600 de miliarde de dolari în SUA.
Cele două puteri au decis să elimine reciproc taxele vamale pentru anumite produse strategice, printre care echipamente aeronautice.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ