Gherasimov: Pentru ca Moldova să adere la UE, 27 de state membre trebuie să ratifice documentul

17 iunie 2025, 11:06

Republica Moldova își propune să devină membră a Uniunii Europene până în anul 2030, însă pentru atingerea acestui obiectiv ambițios este nevoie de finalizarea negocierilor de aderare până la sfârșitul anului 2027 și de semnarea tratatului de aderare în 2028. Declarațiile au fost făcute de viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, în cadrul emisiunii Cabinetul din umbră de la Jurnal TV.

„Este foarte mult de lucru. Avem în față trei ani extrem de plini, în care trebuie să muncim cu același ritm susținut ca în ultimii trei. Trebuie să pregătim economia, instituțiile, administrația publică și toate sectoarele pentru a funcționa la nivelul cerut de UE”, a subliniat Gherasimov.

Procesul de aderare presupune mai multe etape tehnice și politice:

Finalizarea negocierilor de aderare până la sfârșitul anului 2027;

Semnarea tratatului de aderare în 2028;

Ratificarea documentului de către cele 27 de state membre ale UE, într-un interval de 1,5–2 ani;

Aderarea propriu-zisă în 2030.

Legislația europeană care trebuie armonizată este structurată în șase clustere tematice, fiecare cuprinzând între patru și nouă capitole, ce vor acoperi domenii-cheie precum economie, justiție, administrație, protecția mediului și altele.

„Noi trebuie să ne concentrăm pe ceea ce depinde de noi – pe această muncă tehnică, pe consolidarea instituțiilor, pe adoptarea standardelor europene și pregătirea tuturor sectoarelor”, a menționat vicepremiera, evitând speculațiile geopolitice.

Cristina Gherasimov a subliniat că Moldova trebuie să dovedească, prin fapte, că este pregătită să devină membru cu drepturi depline al Uniunii Europene.

„Scopul nostru major este să fim pregătiți pentru aderare până în 2030. Restul ține de decizia politică a Uniunii Europene”, a concluzionat Gherasimov.

Abonează-te la canalaul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo