Guvernul de la Kiev solicită ca limba "moldovenească" să fie înlocuită cu limba română

26 decembrie 2024, 16:13

Guvernul Ucrainei a aprobat pe 24 decembrie un proiect de lege prin care propune înlocuirea limbii "moldovenești" cu limba română în lista internațională propusă de Ucraina în Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare. E vorba de limbile protejate pe teritoriul Ucrainei, scrie Hotnews.ro

Reprezentantul Guvernului ucrainean în Rada Supremă, Taras Melniciuk, a solicitat forului legislativ schimbări în propunerea Ucrainei pentru Carta Europeană, care a fost ratificată de Ucraina în 2003.

Ce este Carta

Până acum Ucraina ceruse protejarea, conform regulilor Cartei, a limbilor belarusă, bulgară, găgăuză, greacă, ebraică, tătară crimeeană, moldovenească, germană, poloneză, rusă, română, slovacă și maghiară. 

Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare este un document esențial al Consiliului Europei, având ca scop protejarea drepturilor minorităților naționale și etnice.

"Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare este un tratat unic între state care s-au angajat să contribuie la crearea unui viitor favorabil dezvoltării limbilor", se notează în Cartă.  

"Declinul limbilor poate fi oprit şi este reversibil, aşa cum au arătat exemple din multe ţări, unde generaţia tânără învaţă să folosească limbile utilizate în mod tradiţional în familiile şi regiunile din care fac parte. Astfel, diverse culturi au fost salvate în intregime şi au atins stadiul de dezvoltare precedent", susțin inițiatorii tratatului

Presa ucraineană notează că în 2024,  conform declarațiilor comisarului pentru protecția limbii de stat, Taras Kremin, s-a observat "o încetinire a procesului de ucrainizare", iar problemele în mediul lingvistic au apărut în special în rândul tinerilor, ceea ce a generat îngrijorări în rândul experților din domeniu.

"Doar 37% dintre elevi comunică cu prietenii în limba ucraineană, iar 39% o folosesc acasă. În același timp, numărul elevilor care preferă limba ucraineană pe internet a scăzut cu 10%", a explicat Taras Kremin.

Noua listă vrea să excludă limbile rusă și belarusă, ca protejate pe teritoriul Ucrainei

Proiectul de lege aprobat de cabinetul de miniștri ucrainean în data de 24 decembrie prevede că dispozițiile Cartei se vor aplica unei noi liste de limbi. "Astfel, în Ucraina, prevederile Cartei vor fi aplicate pentru următoarele limbi: bulgară, găgăuză, tătară crimeeană, greacă modernă, germană, poloneză, română, slovacă, maghiară, cehă și ebraică", a anunțat pe canalul său de Telegram reprezentatului Guvernului ucrainean în Rada Supremă, Taras Melniciuk.

Pentru ca proiectul de lege să intre în vigoare, acesta trebuie examinat și aprobat de Rada Supremă a Ucrainei. 

În noiembrie 2023, Guvernul Ucrainei a adoptat o decizie privind utilizarea conceptului de "limba română" în loc de „limba moldovenească” în Ucraina.

"În prezent, se lucrează la alinierea legislației ucrainene în vigoare cu această decizie, ceea ce include multe acte normative interne. De asemenea, subliniem că toate actele ulterioare ale Guvernului vor fi adoptate ținând cont de aceste acorduri. Și toți funcționarii publici care vor încălca decizia Guvernului vor suporta responsabilitate disciplinară", era anunțat în comunicatul instituției ucrainene în data de 16 noiembrie 2023. 

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo