
Decizia ANRE de a transmite competențele companiei Moldovagaz către Energocom nu e altceva, decât naționalizarea ascunsă a Moldovagaz. De această părere este liderul PSRM, Igor Dodon.
Într-o postare pe rețelele de socializare, el a scris că premierul Recean vrea să cedeze sistemul de transport al gazelor din țara noastră către români.
”Cu câțiva ani în urmă, printr-o decizie ilegală a Comisiei pentru Situații Excepționale, condusă de Dorin Recean, rețelele de transport al gazelor din Moldova au fost transferate unei companii românești. Ulterior, tarifele pentru transportul gazelor au crescut de câteva ori și au fost incluse în tariful la gaz, care oricum era de nesuportat pentru majoritatea cetățenilor noștri. Acum are loc o naționalizare ascunsă a Moldovagaz, urmată de transmiterea întregului sistem de transport al gazelor din țara noastră către români.
Este evident că acest lucru va complica și mai mult negocierile deja dificile cu partenerii ruși – singurii furnizori capabili să ofere condiții accesibile, ceea ce ar asigura tarife mai mici la gaz și energie electrică, precum și ar crește competitivitatea economiei moldovenești.
Guvernul Recean însă, nu intenționează să se oprească aici și este gata să le ofere românilor și Portul Giurgiulești, care are o importanță strategică pentru Moldova. Ulterior, acesta ar putea fi pur și simplu închis – pentru a nu face concurență porturilor românești”, a scris Igor Dodon.
Întreprinderea de Stat Energocom va prelua furnizarea gazelor de la compania Moldovagaz pentru o perioadă de trei ani. Hotărârea a fost aprobată în cadrul şedinţei ANRE de vineri, 23 mai.
Premierul Dorin Recean a declarat că decizia ANRE este importantă pentru stat, dar și o acțiune din Pachetul energetic III, pe care Moldova s-a angajat să-l implementeze.
”În anul 2023, am realizat prima etapă, iar rețelele de transport al gazelor deținute de Moldovagaz au fost transmise în locațiune pentru 5 ani către Vestmoldtransgaz. Tot procesul urma să fie încheiat în 2026, pentru că până atunci era valabil contractul dintre Moldovagaz și Gazprom. Însă, odată ce Gazprom a oprit livrările complet din 1 ianuarie 2025, acest termen nu mai este valabil și ANRE a reluat procedura de separare a activităților din sectorul de gaze”, spune Recean.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ