Europa pare decisă să îi taxeze pe cei care vor să călătorească mai mult cu avionul. Un nou plan propus de New Economics Foundation (NEF) ar putea schimba semnificativ modul în care sunt taxate călătoriile aeriene în Europa.
Potrivit organizației, introducerea unei taxe speciale pentru călătorii frecvenți ar putea genera până la 64 de miliarde de euro anual, bani care ar fi utilizați pentru dezvoltarea de soluții de transport mai ecologice, cum ar fi trenurile electrice sau energiile regenerabile, relatează TVR Info.
Propunerea NEF nu are în vedere o taxare generală a tuturor pasagerilor, ci se concentrează pe cei care călătoresc frecvent cu avionul, scutind pe cei care zboară rar. Concret, doar zborurile care urmează primului zbor dus-întors anual vor fi taxate. Aceasta înseamnă că majoritatea călătorilor – aproximativ 72% dintre europeni, care zboară o dată pe an sau chiar deloc – nu ar fi afectați de noua taxă. De asemenea, călătorii de clasă business și la prima clasă, precum și cei care efectuează zboruri lungi, vor plăti taxe mai mari.
NEF subliniază că taxele colectate ar putea contribui semnificativ la fondurile Uniunii Europene, ajutând la finanțarea obiectivelor climatice. O parte din acești bani ar fi destinată proiectelor de transport public nepoluant, energiei solare și eoliene, precum și restaurării naturii.
De asemenea, cercetătorii fundației sugerează că o parte din fonduri ar putea fi redirecționată către țările cu venituri mici și medii, care sunt deja afectate de schimbările climatice. O taxă similară propusă recent de guvernul francez și clarificată la începutul lunii octombrie vizează în mod special avioanele private și zborurile de clasă business. De asemenea, guvernul francez intenționează să majoreze taxele pentru zborurile lungi, iar avioanele private ar putea fi taxate suplimentar cu sume cuprinse între 600 și 3.000 de euro pentru fiecare călătorie.
Această inițiativă europeană de taxare a călătoriilor aeriene vine pe fondul eforturilor crescânde de a reduce amprenta de carbon a industriei aviației, una dintre cele mai poluante la nivel global.
Datele furnizate de Eurostat indică faptul că pierderile economice totale cauzate de schimbările climatice în 2022 s-au ridicat la 12 miliarde de euro, însă anii anteriori au înregistrat cifre chiar mai mari. De exemplu, în 2017, pierderile au atins 27,9 miliarde de euro din cauza valurilor de căldură care au afectat agricultura și au declanșat incendii masive în Europa.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid și calitati