Macron, von der Leyen și Metsola salută votul moldovenilor: "Ați făcut o alegere clară: Europa, democrație, libertate"

29 septembrie 2025, 12:07

Președintele Franței, Emmanuel Macron, și-a reafirmat sprijinul pentru Republica Moldova, apreciind alegerea cetățenilor la alegerile parlamentare drept "decisivă". Mesajul a fost publicat luni, 29 septembrie, pe rețeaua de socializare X.

Macron a subliniat că Franța va continua să susțină parcursul european al Chișinăului:

"În ciuda încercărilor de interferență și a presiunilor, alegerea poporului Republicii Moldova s-a afirmat cu forță. Franța este alături de Moldova în proiectul său european și în elanul său de libertate și suveranitate", a transmis liderul francez.

Mesajele de susținere au venit și din partea altor lideri europeni. Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a apreciat votul de duminică, subliniind că acesta confirmă orientarea europeană a Republicii Moldova:

"Moldova, ați reușit din nou. Nicio încercare de a semăna frică sau diviziune nu v-a putut frânge hotărârea. Ați făcut o alegere clară: Europa. Democrație. Libertate. Ușa noastră este deschisă și vom fi alături de voi la fiecare pas. Viitorul este al vostru", a transmis ea.

 

De asemenea, președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a descris scrutinul ca pe un "moment istoric" pentru Republica Moldova:

"Viitorul Republicii Moldova este în Europa! La acest pas istoric înainte, oamenii din Moldova au ales calea democrației, a speranței și a oportunităților. Au ales Europa. Europa este Moldova. Moldova este Europa", a scris Metsola pe platforma X.

Luni dimineață, Comisia Electorală Centrală (CEC) a prezentat rezultatele preliminare oficiale ale alegerilor parlamentare. Conform datelor CEC, Partidul Acțiunii și Solidaritate a obținut 50,16% din voturi, Blocul Electoral Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei a întrunit 24,19%, Blocul Electoral Alternativa 7,97%, Partidul Nostru 6,20%, iar Partidul Democrația Acasă 5,62%.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo