Ministerul Afacerilor Externe de la București salută publicarea de către Comisia Europeană a Pachetului anual privind extinderea Uniunii Europene, remarcând aprecierea de către Executivul comunitar a faptului că, la douăzeci de ani de la cel mai mare val de aderare la UE, aceasta rămâne un instrument cheie pentru a proiecta stabilitate, pace și securitate pe continent.
În același timp, a evidențiat MAE România într-un comunicat remis AGERPRES, Comisia Europeană reiterează faptul că procesul de extindere trebuie să continue pe baza meritelor fiecăruia dintre parteneri, ceea ce necesită determinare în implementarea de reforme ireversibile în toate domeniile.
Ministerul de Externe de la București salută ”cu satisfacție” evaluarea Comisiei Europene privind progresele semnificative înregistrate în ultimul an de Republica Moldova și Ucraina pe calea reformelor necesare aderării la Uniunea Europeană, în ciuda contextului deosebit de dificil cu care acestea au continuat să se confrunte în ultimul an.
„Împărtășim evaluarea pozitivă a Comisiei Europene, care evidențiază că eforturile realizate de autoritățile pro-europene de la Chișinău au avut ca rezultat progrese semnificative în implementarea reformelor esențiale necesare procesului de integrare europeană și apropierii de UE și trasează calea de urmat pentru definitivarea acestora", punctează ministerul.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ