Marian Lupu, la 35 de ani de la Declarația de Suveranitate: „Respectul față de oameni este fundamentul unei Moldove suverane”

23 iunie 2025, 13:28

Cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la adoptarea Declarației de Suveranitate a Republicii Moldova, liderul partidului Mișcarea Respect Moldova, Marian Lupu, a transmis un mesaj despre semnificația suveranității și responsabilitatea guvernării față de cetățeni.

„Acum 35 de ani, moldovenii au cerut un singur lucru – respect. Respect pentru dreptul de a-și decide singuri soarta și viitorul copiilor lor”, a declarat Lupu, subliniind că adevărata suveranitate nu se măsoară în discursuri și fotografii cu lideri străini, ci în bunăstarea cetățenilor și respectul față de munca și demnitatea lor.

Potrivit lui, suveranitatea înseamnă responsabilitate, iar guvernarea trebuie să asigure condiții decente de trai, servicii accesibile și venituri stabile. Criticând politicile economice actuale, Lupu a denunțat tarifele ridicate la gaz și electricitate, creditele scumpe și prețurile exagerate la locuințe, afirmând că toate acestea nu au ce căuta într-o țară cu adevărat suverană.

„Oamenii nu trebuie să plătească pentru incompetența conducătorilor. Respectul nu e o temă de campanie. E o datorie”, a subliniat politicianul.

În finalul mesajului, Marian Lupu a precizat că Mișcarea Respect Moldova își propune să aducă din nou respectul în centrul guvernării și să asigure suveranitatea reală a Republicii Moldova, inclusiv prin introducerea unei clauze a eternității în Constituție, care să protejeze statutul suveran al țării.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo