Deputatul PAS, Radu Marian, a făcut o precizare despre amendamentul său la programul ”Prima Casă Plus”, votat în ultima ședință a Parlamentului.
Marian spune că moldovenii din diaspora care se vor întoarce acasă și se vor stabili în țară vor putea să beneficieze de acest program: ”Mai mult decât atât, legea votată recent nu exclude că rudele de gradul I și/sau soțul/soția beneficiarului Prima Casă pot fi stabiliți (și avea venituri) în diaspora atât timp cât beneficiarul folosește imobilul pentru a locui în el”.
Într-o postare pe rețelele de socializare Radu Marian a explicat că:
”de la începutul programului ”Prima Casă” există o prevede obligatorie care spune că beneficiarii trebuie să fie angajați în Republica Moldova și/sau să aibă venituri în Republica Moldova. În varianta proiectului de lege care a venit la Parlament de la Guvern, la fel era prevăzută obligativitatea aceasta. Nu am intervenit pe acest aspect - nu am ”scos” și nu am ”adăugat” diaspora. Prin amendamentul meu, am introdus în lege o concretizare și am reiterat ce este în vigoare și până acum. Hotărârea de guvern de implementare a Primă Casă a avut permanent obligația ca locuința procurată prin acest program trebuie folosită doar pentru uz propriu, adică să trăiască în ea și să nu sa o dea în chirie, sau să n-o țină goală ca mijloc de investiții. Este absolut logic și de bun simț acest lucru. Deloc nu dorim să încurajăm mai mult locuințe -fantomă, mai în contextul creșterii puternice a prețurilor la imobile din ultimii ani”.
La ultima ședință a Parlamentului, mai multe modificări de lege au fost introduse la programul de stat „Prima Casă Plus”. Potrivit proiectului, doar rezidenții Republicii Moldova vor putea accesa creditul ipotecar din cadrul programului. Prin amendamentul deputatului PAS Radu Marian, diaspora a fost exclusă ca beneficiar al acestui proiect.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ