Morari şi-a prezentat programul pentru pensionarii din ţară

26 septembrie 2024, 15:44

Jurnalista Natalia Morari, care va participa la alegerile pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, şi-a prezentat programul pentru pensionarii din ţară. Morari afirmă că una dintre priorităţile mandatului său va fi asigurarea unor condiţii mai bune pentru bătrâni şi le promite acestora rafturi sociale cu produse alimentare la preţuri reduse în magazine, bonuri lunare de câte 1.500 de lei, dar şi revizuirea calculului vechimii în muncă.

" Una dintre primele mele inițiative în calitate de președintă va fi promovarea unei reguli de mărire a salariilor prin care reprezentanții autorităților Republicii Moldova nu-și vor putea crește salariile înainte de a mări pensiile vârstnicilor cu cel puțin 1:2. Adică, dacă deputații sau miniștrii doresc să-și crească salariile cu 10%, trebuie mai întâi să mărească pensiile cu 20%, ", a anunţat jurnalista.

De asemenea, Natalia Morari susține că va adopta un program prin care pensionarii cu venituri mici vor primi lunar bonuri de 1.500 lei, care vor putea fi folosite pentru achiziționarea de produse alimentare locale și anunță despre adoptarea unei legi prin care magazinele alimentare vor fi obligate să aibă rafturi sociale unde vor vinde produse la prețuri reduse.

Jurnalista mai declară că, în cazul în care va ajunge în fotoliul de preşedinte, va fi adoptată şi o lege prin care se va revizui calculul vechimii în muncă şi afirmă că va implementa programe destinate pensionarilor, prin intermediul cărora, aceştia vor avea parte de oportunități de a duce o viață activă prin obținerea unor profesii și abilitați noi.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo