O fetiță de 3 ani a fost internată de urgență la Spitalul Județean Constanța din România, după ce a fost adusă, săptămâna trecută, de mamă cu simptomele specifice unei supradoze datorate consumului de droguri. În urma analizelor de sânge, copila a ieșit pozitiv la canabis. O echipă a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului a mers la domiciliul fetiței pentru a verfica condițiile în care aceasta locuiește, relatează Libertatea.
"Fetiţa avea o stare de agitaţie psihomotorie. Ea a declarat că simptomele au apărut după ce a participat la o petrecere organizată cu prilejul deschiderii unui salon de înfrumuseţare, iar acolo fetiţa a mâncat dulciuri. Ulterior a observat această stare la fetiţă. Medicii au făcut testele toxicologice şi a ieşit pozitiv la canabis. Copilul a rămas sub supraveghere şi externat a doua zi", a precizat Roxana Onea, reprezentant al DGASPC Constanţa, pentru News.ro.
Mama fetiței a fost testată şi a ieşit negativ la consum de droguri şi de alcool.
Potrivit sursei citate, mama copilului este cetăţean olandez, tatăl, cetăţean român şi locuiesc împreună într-o localitate din judeţul Constanţa.
"Astăzi (n.r. -vineri) am deplasat echipa mobilă la locuinţa respectivă, să verifice condiţiile de locuit. Pare că acolo se află şi bunica maternă. În funcţie de ce vom constata în teren, vom vedea dacă putem interveni cu diverse servicii, precum consiliere şi informare a părinţilor şi eventuală o monitorizare din partea autorităţilor locale", a precizat Roxana Onea, reprezentant al DGASPC Constanţa, pentru News.ro.
Anchetatorii au întocmit un dosar penal, care este coordonat de un procuror DIICOT. Polițiștii au sesizat și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Constanța, care a început o anchetă socială.
Anchetatorii au mers la magazinul indicat de mamă, de unde au ridicat mostre din mărfurile puse la vânzare. Totuși, ofițerii antidrog sunt de părere că cea mai plauzibilă ipoteză ar fi aceea că fetița de trei ani a fost ținută într-un mediu în care s-a consumat canabis și copilul ar fi fumat pasiv.