Parlamentul confirmă! Igor Grosu a cerut convocarea urgentă a deputaților

28 ianuarie 2025, 13:44

Biroul permanent va examina solicitarea Președintelui Parlamentului, Igor Grosu, de convocare a Parlamentului în sesiune extraordinară în perioada 29 – 30 ianuarie 2025.

Potrivit unui comunicat de presă, emis de instituție, ”inițiativa de convocare a Parlamentului în sesiune extraordinară este motivată de necesitatea de a urgenta promovarea unor acte normative privind instituirea unui cadru normativ unitar, bazat pe principii unice aplicabile procesului de prevenire și combatere a criminalității organizate, precum și pentru consolidarea arhitecturii instituționale a organelor responsabile de combatere a corupției și a criminalității organizate. Inițiativele legislative urmează a fi adoptate și aplicate în regim de urgență”.

Proiectul ordinii de zi pentru sesiunea extraordinară a Parlamentului urmează a fi aprobat miercuri, 29 ianuarie, de Biroul permanent.

Potrivit Regulamentului Parlamentului, în cazul în care Parlamentul nu se află în sesiune ordinară, acesta se poate întruni în sesiuni extraordinare sau speciale, la cererea Preşedintelui Republicii Moldova, a Preşedintelui Parlamentului sau a unei treimi din deputaţi.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo