
Prețurile de referință la gaze naturale în Europa au înregistrat marți o scădere semnificativă, după semnalele de detensionare a conflictului dintre Israel și Iran, relatează agenția DPA. Acceptarea încetării focului în Orientul Mijlociu a redus temerile privind o escaladare regională care ar fi putut afecta aprovizionarea globală cu energie.
La hub-ul TTF de la Amsterdam, principalul reper pentru prețurile gazelor în Europa, cotațiile futures au scăzut cu peste 12% în primele minute ale sesiunii de tranzacționare, coborând la 35,40 euro/MWh, față de aproximativ 41 euro/MWh în ziua precedentă.
Această evoluție aduce prețurile înapoi la nivelul înregistrat înainte de izbucnirea conflictului, în data de 13 iunie, când tensiunile dintre Teheran și Tel Aviv au escaladat brusc, alimentând temerile privind blocarea Strâmtorii Ormuz – una dintre cele mai importante rute de transport pentru resurse energetice la nivel global.
Deși cea mai mare parte a gazelor care tranzitează Ormuz sunt destinate pieței asiatice, orice dezechilibru în aprovizionare sau creștere de prețuri în Asia influențează indirect și tranzacțiile din Europa, din cauza concurenței pentru gazele naturale lichefiate (GNL) disponibile la nivel mondial.
Pe fondul perspectivelor de stabilizare în Orientul Mijlociu, analiștii se așteaptă ca traderii să își redirecționeze atenția către reumplerea depozitelor de gaze din Europa, cu sprijinul livrărilor din SUA, într-un efort de pregătire pentru sezonul rece.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ