Premierul Dorin Recean îi solicită lui Alexandru Slusari, membru al Consiliului de Administrație al Energocom, să își retragă, în termen de 24 de ore, afirmațiile false din data de 23 ianuarie, făcute la o emisiune televizată, precum că prim-ministrul ar avea periodic întâlniri secrete cu liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, și oligarhul din regiune Victor Gușan. Mai mult, șeful Executivului îi cere fostului vicepreședinte al Parlamentului să-și ceară scuze publice.
"Modul în care el insistă să mintă arată foarte clar că obiectivul lui este să denigreze imaginea mea și a Guvernului. Dumnealui știe că minte - întrebarea este la indicațiile cui o face. Este esențial ca dumnealui să și le retragă și să ceară scuze publice.
Accentuez - nu m-am întâlnit niciodată în viață cu Gușan. De asemenea, nu am avut nicio întrevedere cu Krasnoselski după ce am fost numit în funcția de prim-ministru. Totodată, am declarat public și transparent că, în această perioadă, am avut cu Krasnoselski o comunicare directă - doar prin telefon. Port aceste discuții exclusiv în situații excepționale", a precizat Recean într-o postare pe Facebook.
Premierul a precizat că după începutul războiului Rusiei în Ucraina, în calitate de consilier în domeniul apărării şi securităţii naţionale la Președinție, și-a asumat responsabilitatea de a merge împreună cu vicepremierul pentru reintegrare la Tiraspol.
"În acea perioadă de incertitudine, prioritatea mea a fost să contribuim la asigurarea continuității livrărilor de energie electrică la tarife cât mai mici și să garantăm siguranța cetățenilor noștri. Toate aceste obiective au fost realizate. Întâlnirile desfășurate în acea perioadă cu Vadim Krasnoselski sau cu alți reprezentanți din regiune le-am avut exclusiv în prezența vicepremierului pentru reintegrare", a punctat Dorin Recean.
Amintim că fostul vicepreședinte al Parlamentului, Alexandru Slusari, a declarat că prim-ministrul Dorin Recean ar avea periodic întâlniri secrete cu liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, și oligarhul din regiune Victor Gușan. Potrivit lui Slusari, întrevederile neoficiale ar fi organizate lunar sau o dată la două luni la Varnița.