Producătorii estimează în acest an o recoltă de 450 de mii de tone de mere, cu 14% mai puțin față de anul precedent. O reducere a cantității de mere este înregistrată și în Uniunea Europeană, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al asociației Moldova Fruct.
Potrivit sursei citate, datorită livezilor moderne din Republica Moldova, echipate cu plase antigrindină și sisteme de irigare, s-a reușit să se obțină o cantitate de mere pentru export similară cu cea din anul 2023.
Republica Moldova a exportat 133 de mii de tone de mere în sezonul 2023-2024, față de 124 de mii de tone în 2022-2023. În luna august, au început exporturile de mere din recolta anului 2024. În august-septembrie au fost exportate 13 mii tone de mere.
„Merele moldovenești se deosebesc prin gustul lor autentic și calitatea deosebită, fapt pentru care sunt cartea de vizită a Republicii Moldova. Datorită eforturilor Asociației Moldova Fruct, producătorii noștri își consolidează poziția pe piețele de export”, a menționat Vitalie Gorincioi, președintele Asociației Moldova Fruct, în cadrul celei de-a XIII-a ediție a Festivalului Național al Mărului.
Republica Moldova produce mere pe o suprafață de 46 de mii de hectare.