România donează Ucrainei un sistem de apărare antiaeriană - Patriot. Vezi condiţia autorităţilor de la Bucureşti

20 iunie 2024, 16:26

Consiliul Suprem de Apărare al României a decis joi donarea unui sistem de rachete Patriot către Ucraina, anunță autorităţile. Donația se face cu condiția continuării negocierilor cu aliații NATO pentru ca România să obțină un sistem antiaerian similar, fiind necesară și „identificarea unei soluții temporare de acoperire a vulnerabilității operaționale astfel create”, potrivit comunicatului transmis după ședința CSAT, menţionează hotnews.ro 

Potrivit presei de peste Prut, poziția autorităţilor române este și va continua să fie aceea de a susține fără echivoc Ucraina, a subliniat Consiliul Suprem de Apărare a Țării: 

  • „  Ministerul Apărării Naționale a prezentat Consiliului Suprem de Apărare a Țării o analiză detaliată privind situația operaționalizării celor patru sisteme PATRIOT, derularea programului de înzestrare cu celelalte trei sisteme, importanța operațională a acestora la nivel național și aliat, precum și impactul generat de un eventual transfer al unui sistem.
  • Având în vedere deteriorarea semnificativă a situației de securitate în Ucraina, ca urmare a atacurilor constante și masive ale Rusiei asupra civililor și a infrastructurii civile, mai ales asupra celei energetice, precum și consecințele regionale ale acestei situații, inclusiv asupra securității României, în strânsă coordonare cu Aliații, membrii Consiliului au decis donarea către Ucraina a unui sistem PATRIOT.
  • Această donare se face cu condiția continuării negocierilor țării noastre cu Aliații, în special cu partenerul strategic american, în vederea obținerii unui sistem similar sau echivalent, care să răspundă nevoii de asigurare a protecției spațiului aerian național, de modernizare a Armatei României și de asigurare a interoperabilității cu sistemul NATO, fiind, totodată, necesară identificarea unei soluții temporare de acoperire a vulnerabilității operaționale astfel create.
  • Decizia s-a bazat pe o evaluare tehnică aprofundată a autorităților române, fiind luate toate măsurile pentru eliminarea riscului de creare a unor eventuale vulnerabilități pentru România. În același timp, vor continua discuțiile cu aliații astfel încât apărarea aeriană a țării noastre să fie în continuare consolidată.
  • Poziționarea României este și va continua să fie fără echivoc în susținerea multidimensională a Ucrainei, alături de comunitatea internațională, în dreptul său legitim la autoapărare în fața agresiunii ilegale și neprovocate a Rusiei.  ” mai menţionează autorităţile de la Bucureşti.

 Potrivit jurnaliştilor din ţara vecină, România a comandat din SUA șapte sisteme antiaeriene Patriot, în cele mai recente configurații posibile, însă dintre acestea doar patru au fost livrate până acum și mai puține au fost chiar și operaționalizate, adică să fie complet funcționale și gata de luptă în cadrul forțelor armate.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo