Un cutremur cu magnitudinea de 5,2 a lovit nordul Greciei duminică seara, au anunţat autorităţile, potrivit AP și News.ro. Seismul a avut loc în largul peninsulei Halkidiki, la aproximativ 40 de kilometri sud-est de Salonic, al doilea oraş ca mărime din Grecia, a raportat Institutul de Geodinamică din Atena.
Cutremurul s-a înregistrat la ora locală 19:03 (17:03 GMT),la o adâncime de 15,9 kilometri, a precizat institutul, adăugând că un cutremur cu magnitudinea de 4,2 a fost înregistrat patru minute mai târziu, împreună cu mai multe cutremure mai mici.
"Există o mică fisură în zonă, care are o activitate seismică moderată. Va fi o mare surpriză dacă va avea loc un eveniment major", a declarat pentru The Associated Press Costas Papazachos, profesor de geofizică aplicată şi seismologie la Universitatea din Salonic.
Un cutremur de 3,9 a avut loc în aceeaşi zonă sâmbătă.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ