Uniunea Europeană evaluează posibilitatea de a exclude Ungaria din spațiul Schengen, după ce Budapesta a relaxat restricțiile privind vizele pentru cetățenii din Rusia și Belarus.
Decizia Ungariei de a simplifica condițiile de intrare pentru cetățenii din Rusia și Belarus, survenită după vizita premierului Viktor Orbán la Moscova, a stârnit îngrijorări în rândul parlamentarilor europeni, care tem că aceasta ar putea compromite securitatea zonei Schengen, potrivit Politico, citează Adevărul.
Parlamentarii europeni, inclusiv Danusha Nerudova din Cehia și Pietras Auštrevičius din Lituania, au solicitat Comisiei Europene o anchetă urgentă asupra acestei decizii. În scrisoarea adresată Comisiei, aceștia avertizează că, dacă Ungaria nu își schimbă politica, ar putea fi necesare măsuri precum excluderea Ungariei din zona Schengen.
Scrisoarea conține, de asemenea, un avertisment: "Dacă guvernul ungar nu își schimbă politica, Comisia Europeană și reprezentanții UE ar trebui să ia în considerare posibilitatea excluderii Ungariei din zona Schengen și introducerea de noi măsuri de control la frontierele Ungariei pentru a proteja cetățenii europeni".
Până duminică seara, scrisoarea a strâns aproximativ 70 de semnături, inclusiv ale foștilor premieri din Belgia și Irlanda.
Documentul menționează că alte țări din UE ar putea refuza recunoașterea vizelor eliberate de Ungaria și ar putea impune controale la frontierele cu această țară.