Tofilat dă vina pe premierul Dorin Recean pentru majorarea tarifului la gaze: ,,Nu-i târziu să reparăm greşeală''

30 noiembrie 2024, 16:08

Membrul Consiliului de administrare al întreprinderii Moldovagaz, Sergiu Tofilat, a declarat că s-ar fi putut evita scumpirea gazului, dacă premierul Dorin Recean nu s-ar fi opus, în luna mai, organizării concursului la Moldovagaz pentru numirea unei noi conduceri.

„Vadim Ceban putea fi demult istorie. Nu cer demisia Guvernului şi nicidecum nu cred în moţiunea de cenzură a PSRM. Eu cred că prim-ministrul Recean a făcut o greşeală când a mizat pe Vadim Ceban. Dar încă nu-i târziu să reparăm greşeală asta”, a spus Sergiu Tofilat.

Tot, Tofilat a acuzat întreprinderea de incompetență pentru faptul că nu a făcut achizițiile necesare încă din vară, când prețurile pe piață etau stabile și mai mici.

„Moldovagaz a eşuat cu achiziţia gazului vara, când preţul era mai mic. Iar acum îl cumpără la preţuri mult mai scumpe şi cere majorarea tarifului. Cum se primeşte, voi acum puteţi cumpăra gaz, dar vara n-aţi putut?! Asta se numeşte ori incompetenţă, ori rea voinţă. De ce noi trebuie să plătim pentru greşelile voastre? Moldovagaz ştia încă din octombrie că va creşte tariful. La şedinţa de la ANRE, trebuia să scot informaţia cu arcanul de la Moldovagaz, de parcă e firma lor privată. Moldovagaz a făcut ultima procurare de gaz pe 15 noiembrie. Dar cererea de revizuire a tarifului au depus-o abia pe 26 noiembrie, cu 11 zile mai târziu, exact după vizita la Gazprom”, a mai declarat Sergiu Tofilat.

Menţionăm că, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat vineri, 29 noiembrie, noi tarife pentru furnizarea gazelor naturale. Potrivit hotărârii, populația va plăti 15,5 lei pentru metrul cub sau cu aproape 3,4 lei mai mult față de tariful actual de 12,15 lei, fără TVA. Cu tot cu TVA, tariful va ajunge la 16,74 lei pentru metrul cub. Decizia ANRE va intra în vigoare duminică, 1 decembrie 2024.

Citeşte şi: VIDEO Scumpirile se ţin lanţ! După gaze, va creşte tariful energiei termice şi electrice

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo