VIDEO Moment controversat la Jocurile Olimpice de la Paris: Cina cea de taină, parodiată

27 iulie 2024, 08:11

În timpul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, a avut loc un moment controversat, criticat aspru de pe rețelele de socializare, scrie gsp.ro.

Unul dintre momentele artistice difuzate între defilarea bărcilor delegațiilor țărilor pe Sena i-a enervat pe internauți. Aceștia au considerat că „Cina cea de Taină”, celebra pictură murală a lui Leonardo da Vinci, care înfățișa ultima masă a lui Iisus Hristos și a celor 12 Apostoli, a fost parodiată. 

DJ-ul local Barbara Butch, cunoscută pentru activismul LGBTQ+, precum și pentru militantismul acceptării persoanelor cu kilograme în plus, purta o aureolă pe cap. Alături de ea, pe scenă au fost mai mulți concurenți ai emisiunii de tip reality, „Drag Race France”, un show bazat pe travesti, realizat pe modelul „RuPaul's Drag Race”, celebra emisiune americană.

Marion Marechal, o deputată franceză în Parlamentul European, a scris următoarele: „Către toți creștinii din întreaga lume care urmăresc ceremonia de deschidere de la Paris și care se simt jigniți de parodierea Cinei celei de Taină, le transmit să știe că nu Franța este inițiatoarea, ci o minoritate a extremei de stânga!”.

„Bine ați venit în 2024, au recreat Cina cea de Taină cu transsexuali”, „Transsexualii își bat joc de creștinătate”, „Ne luptăm cu răul absolut”, „O bătaie de joc! Cum poți face așa ceva? Rușine organizatorilor!”, „Simbolism satanic și păgâni! Iisus a fost înlocuit de o femeie obeză, în timp ce apostolii sunt înlocuiți de transsexuali și un copil” au fost altele dintre comentariile de pe X.

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo