
Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, s-a întâlnit cu activul formațiunii din raionul Drochia, la care au participat peste 220 de persoane. Evenimentul a avut loc în contextul pregătirilor pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025.
„Am discutat despre prioritățile noastre și pașii concreți pentru ca Moldova să meargă înainte. Au fost resetate 16 organizații teritoriale primare din raionul Drochia. Partidul Nostru tot timpul va fi pregătit pentru alegeri”, a anunțat Renato Usatîi.
În cadrul întâlnirii, au fost înmânate legitimațiile de membru atât celor care au fost alături de formațiune încă de la început, cât și celor care s-au alăturat recent.
Renato Usatîi a mulțumit pentru implicare și dedicare, în ciuda caniculei. De asemenea, a avut cuvinte de apreciere pentru Nina Cereteu, primarul orașului Drochia, pe care a felicitat-o pentru organizarea evenimentului și pentru rezultatele obținute în cele trei mandate la conducerea orașului.
„Azi suntem ultima speranță pentru majoritatea cetățenilor și nu avem dreptul să îi dezamăgim. Este important ca așa, cum a făcut fapte bune la nivel regional, în Drochia și alte localități unde avem primari, așa să muncim și la nivel de țară. Continuăm munca de resetare a Partidului Nostru în toată țara”, a declarat Renato Usatîi.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ