VIDEO Rețelele electrice care îi dezbină: Mai mulți reprezentanți ai guvernării se contrazic în privința privatizării RED-Nord

18 iulie 2024, 13:12
d35d9fd9-cae9-4425-84be-adadd7db67a7

Disonanță totală în declarațiile mai multor fruntași ai guvernării. În timp ce ministrul Energiei și cel al Afacerilor Externe au anunțat despre o pregătire a privatizării rețelelor electrice de distribuție din nordul țării, ba chiar au menționat România în calitate de cel mai potrivit investitor, președintele Comisiei parlamentare Economie, Buget și Finanțe, Radu Marian, i-a contrazis, informează ZVON.MD. 

Totul a început de la o declarație de la finele săptămânii trecute a premierului român Marcel Ciolacu. El a anunțat că România intenționează să procure SA „RED-Nord”.

„Noi avem o interconectare, una din cele mai mari din Europa, dacă ne extindem și în zona de Republica Moldova, lucru pe care îl facem acum, poate cumpărăm din Moldova distribuție nord, atunci sistemul se va echilibra mult mai repede”, a explicat Ciolacu.

Întrebat de jurnaliștii de la Chișinău dacă este adevărat că Guvernul pregătește privatizarea întreprinderile de electricitate din nordul țării, ministrul Energiei, Victor Parlicov, a dat un răspuns afirmativ și a adăugat că autoritățile de la Chișinău salută interesul României pentru ele.

„Guvernul este în căutare de investitori strategici pentru cele două întreprinderi și salutăm interesul părții române pentru acestea. România este țară membră a Uniunii Europene, are o experiență avansată în implementarea normelor europene în gestionarea sectorului electroenergetic. Noi deja avem o colaborare strânsă cu România și ne propunem să devenim parte a pieței energetice a Uniunii Europene către 2029, înainte de a deveni stat membru al UE, prin cuplarea piețelor de energie din Republica Moldova și România”, a spus ministrul.

Câteva zile mai târziu, un alt membru al Cabinetului de Miniștri, ministrul Afacerilor Externe Mihail Popșoi, a reconfirmat, într-o emisiune TV, cele spuse de Parlicov.

”Cine altcineva dacă nu România? Or, România de departe este cel mai de încredere partener al Republicii Moldova. România este principalul stat din spațiul euro-atlantic pe care am dori să îl vedem printre investitori în Republica Moldova. Cât privește portul Giurgiulești, acolo sunt întrebări de ordin tehnic. Când vine vorba despre Red-NORD, este interes sporit din partea partenerilor noștri și asta nu poate decât să bucure”, a subliniat Mihai Popșoi.

La distanță de doar două zile după el, iese la rampă deputatul Radu Marian, care anulează toate cele declarate de Parlicov și Popșoi.

”Într-adevăr, există anumit interes din partea anumitor țări, dar Guvernul nu analizează în acest moment vreo oportunitate de a identifica investitori pentru RED-Nord”, a afirmat șeful comisiei parlamentare Economie, Buget și Finanțe.

SA Red-NORD a fost înființată în 3 noiembrie 1997, prin reorganizarea subdiviziunii „Rețelele Electrice Nord” a Companiei de stat „Moldenergo”.

În 2015, Guvernul a aprobat o hotărâre privind separarea în două activități – de distribuție și de furnizare – a „Rețelelor Electrice Nord”, în urma căreia au apărut „RED-Nord” și „FEE Nord”.

În 2017, Guvernul a dispus fuzionarea prin absorbție a SA „RED Nord-Vest” de către SA „RED-Nord”.

Capitalul social al întreprinderii este de 281 de milioane 762 de mii 936 de lei, divizat în 12 milioane 268 de mii 964 de acțiuni ordinare normative cu valoarea nominală de 20 de lei. Capitalul propriu al societății depășea, la începutul anului 2019, 1,67 miliarde de lei.

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo